vineri, 12 martie 2021
Prisaca cu minuni
marți, 9 martie 2021
Datorie
vineri, 26 februarie 2021
Anxietate
joi, 4 februarie 2021
Ele, cărțile...
imagine: google.com
Cărțile sunt lumea mea, nu-mi închipui existența fără suava aromă ce-o emană. Ele au menirea să te-nalțe spre paradis, dăruindu-ți clipe unice de revelație și mister, pentru care mai apoi să nu-ți dorești decât să cunoști veșnicia clipei de foc și a agonie în desfătare.Da, cartea e capabilă să te provoace să visezi, să speri, să te facă să te arunci în mreaja ei ca peștele în plasa unui pescar iscusit, și are o singură cale - să se supună. Ele te pregătesc pentru aceste ieșiri în larg, în imensul ocean de provocari, în care tu inițiat ești capabil să prinzi peștișorul de aur și să-i îndeplinești, la rându-ți dorințele, dacă le-ar avea. Rolurile voastre ajung să se schimbe doar pentru simplu fapt că tu n-ai încetat să înoți, ai pus mâna pe vâsle și te-ai prins într-o competitie neptunică pe viață și moarte. Asta face din om cartea - îl cucereste, dându-i șansa să cucerească și el la rându - i. Nimic mai vigilent și temerar decât o carte ambițioasă în niște brațe sensibile, într-un cuget aprins la flacăra unei făclii și încurajat să ardă asemeni unui pajure de foc - veșnic.
Cartea ca și mama răspândește iubire, bunătate, caldură pe care le-a tot găzduit la pieptul fragil ca pe o imensă investiție.
zbor
...sunt zile când sufletul meu o ia razna, pur si simplu prinde să leviteze fără control, fără a-mi oferi mie șansa sa-i controlez pulsul. Azi e una din acele zile când imaginea din sufletul meu o ia la goana spre orizonturi necurate asemeni unei păstai din salcâmul de cândva spre care imi întindeam ceafa după o ploaie făra curcubeu, o ia pe cărari nepavate, greu de atins și țipă de nebună că vrea libertate de pasăre, vrea înaltul lumii să-i aparțină. Și atunci, eu sunt cea neputincioasa, cea incapabilă să lupte cu această dorință a unui suflet captiv și mă resemnez, lăsându-l să ia drumul pribegiei în speranța că aceasta cautarea de sine îi va aduce liniște.
duminică, 27 decembrie 2020
În numele viitorului
Discurs. Concursul Pedagogul anului.
Astăzi sunt fericită și vreau
să împart cu dv această stare de beatitudine, o stare firească pentru cadrul didactic realizat la catedră.
Fericirea zilei de azi, vine, inclusiv, din
bucuria de a împărți cu elevii mei adevărate comori: binele, adevărul, sarcu,
întru edificarea miraculosului templu VIITORUL.
În calitatea sa, profesorul va fi tolerant la tot ce este nou, demonstrând atitudine și profesionalism., va fi cel care dă dovadă de responsabilitate, având abilitatea de a da un răspuns sau a face o alegere înţeleaptă, fundamentată pe principii, valori.
Personal, pledez pentru acest tip de comportament, pentru că el influențează pozitiv procesul de învățare și astfel ajungi să te angajezi și-n alte provocări profesionale, care ți-ar aduce satisfacție și motivație.
În numele viitorului voi spune da provocărilor profesionale, preocupându-mă permanent de formarea mea, iar învățarea pe tot parcursul vieții va fi o „zăbavă” asumată conștient și cu placere. Și cum "Copiii sunt mesaje vii pe care le trimitem unor timpuri pe care nu le vom mai apuca." ( Neil Postman), mă declar în totalitate în slujba idealului educațional, cel de a făuri vieți care vor construi ulterior o societate armonioasă, cu oameni morali, integri şi autentici. Cred că este timpul să facem din şcoală un laborator al vieţii, unde copilul de azi, care este conducătorul de mâine, are toate circumstanţele să se dezvolte, să devină inovativ şi să-şi aducă contribuţia la procesul de transformare a societăţii.
miercuri, 23 decembrie 2020
Portret de dascăl
Motto: „Învăț de la
momentul în care trăiesc,
învăț de la copiii ce
sunt lângă mine!”
(V. Suhomlinschii)
Profesor! Nimic mai
desăvârșit decât noblețe sufletului lui ce s-a născut odată cu cerul și
pământul, odată cu lumina, din a cărei raze se trage, pentru a fi adevăr și
mister deopotrivă.
Profesorul - acest
miracol al zilei de ieri și de azi, a pășit în această lume desculț, de frică
să nu rănească firul de iarbă așternut la picioarele sale, ca să-i tămăduiască
talpa după truda din „minele de sare- ale sudorii”, vorba poetului. A pășit
lin, râspândind parfumul suav al luminii de viață și toată întinderea a devenit
rai.
El, creatorul, născut din propria cenușă arde ca o torță vie pentru a-și duce la bun
sfârșit desăvârșita operă – elevul, omul de mâine, pe al cărui umăr va sta
încoronat destinul țării. Tot ce știe să facă, El este să investească bunătate, cumsecădenie, altruism și
profesionalism necondiționat în generația viitorului. Acest om cu puteri
supranaturale, îmbină abil onorificul titlu
de dascăl excelent cu cel de actor, pictor de vieți și sculptor de
emoții. El este mobil și flexibil, iar în „desaga cu minuni” se ascund diferite
metode și forme de interacțiune și organizare a procesului de învățare. E
carismatic, empatic și răspândește pe unde trece doar stare de bine. Acest om
de cuvânt e un eșantion de cultură și educație, receptiv la schimbări,
investește competențe valorice pentru a face lumea mai bună şi mai
tolerantă. Iar entuziasmul, cu elanul său contagios, îi conferă eleganţă,
atitudine pozitivă, pasiune şi dăruire. El învestește timp, idei inovatoare,
practici de succes, variază tehnici și metode didactice pentru ca procesul
învățării să fie activ, interactiv – o punte de acces spre modernitate. Ioan Bontaş în „Tratat de pedagogie şcolară” făcea următoarea afirmaţie:
„Un profesor care posedă măiestrie
pedagogică este mai mult decât un bun profesionist, este un artist în meseria
sa.”
În opinia mea, un
bun profesor simte copilul, îşi aminteşte că a fost şi el copil şi înţelege
toate spaimele, tristeţile, exuberanţa şi bucuria prin care trec elevii lui.
Astfel, el devine un învăţător dedicat, care poate schimba chiar şi lumea
interioară a discipolului său. Din succesul lor, el își face aripi de pasăre
măiastră și „pornește” mai determinat să făurească cetăți, în care stăpân
să fie cuvântul „Om”.
Asemeni unui ostaș
veșnic la datorie, profesorul veghează neîncetat evoluția elevilor săi, îi
conduce spre performanțe, motivându-i să-și seteze noi obiective din care ar
avea doar de învățat. El știe tot despre discipolii săi. Chiar dacă a trebuit
să țină loc de mamă și tată, el a făcut-o cu toată implicarea părintelui
grijuliu, mereu în slujba sufletului ce-l are în grijă. Știe cele mai dulci
povești, cele mai înaripate parabole, e balsam pentru suflet vorba lui blândă
atunci când mângâie și izvor de har atunci când vorbește de Eminescu, Goga sau
Arghezi.
EXCELENȚA SA duce cu sine esența valorilor
primordiale: bunătate, dragoste și credință, de la care pornesc în lume cele
mai frumoase vieți de copil.
Profesionist
și responsabil,
onest și frumos, energic, sensibil, și omniprezent radiază prin excelența profilului intelectual și moral, e
conștient că modelul uman pe care îl reprezintă e piatră de temelia la
fundamentul zilei de mâine.
Acesta e profesorul
viitorului, aspiră la toate astea şi încă la multe altele. El apreciază
adevărul şi, nu popularitatea sa, încercând să schimbe lumea, se transformă
zilnic, transformându-i şi pe alţii.
luni, 21 decembrie 2020
Drumul spre casă
imagine: google.com |
E noapte, aproape miezul nopții, dar eu stau și număr stelele pale de pe cerul unei nopți infinite și mă gândesc cu frică la ce va aduce zorii zilei de mâine. Mi-e frică să cred că ziua de mâine va fi mai rea decât cea de azi și că dezamăgirea va lua locul unui moment de fericire. Dar îmi alin frica de incertitudini cu amintirile unei nopți de vară, pe care am trăit-o copil fiind, în casa părintească unde mama și frații mei erau cele mai hazoase bucurii. Mă complac în amintirea de odinioară și ceața care planează peste răsăritul cerului meu se risipește în neantul hâd, care ba vine, ba se duce. Totuși reusesc să - mi drămăluiesc temerile acum că am reușit să mă scald în amintirea casei părintești și aștept să decoleze de pe pista sufletului meu visul purtat de dor și să se aștearnă ca un covor de flori sub pașii răsăritului pe care îl aștept. Sper să ajungă neîntinat și suav!
duminică, 22 noiembrie 2020
Aștept o minune...
https://www.pinterest.co.uk/pin/569846159106460853/ |
De ceva zile stau în izolare, izolare de lumea în care obișnuiam să trăiesc, obișnuință, care dintr -o dată mi-a fost luată, obligându-mă să-i acord timp și stare unui pervers de virus, incert și nemilos. Știe el de ce! Atacă pe la spate ca un mișel, exact când îți dai seama că viața ta e atât de minunată, iar tu n-ai găsit timp până acum să-i mulțumești.
De câteva zile stau în izolare de ochii lumii și ai mei. Și tot de atâtea zile, mi-e dor să nu-mi mai fie dor de zilele în care capul meu doldora de vise zbura prin nori, pentru că acum a căpătat greutate de plumb. E greu de dus. Are frisoane în miez de noapte și grade Celsius, cum îi aștern de noapte bună.
De câteva zile stau în izolare și mai urmează să stau încă de trei ori cam pe atâta, timp în care viața mi se scurge printre degete fără ”scop și vise”. Aaa! ar fi unul- cel de a sfârteca în patru inamicul intrat fără bilet de voie.
duminică, 8 noiembrie 2020
SCRISOARE MAMEI
Draga mea mamă,
Un dor nebun
m-a făcut să-ți scriu tot ce simt și trăiesc în aceste zile grele, în care nu mai ești cu mine. Gândul
de-ați scrie vine din naivitatea mea de copil îndrăgostit la nebunie de
blândețea glasului tău, de cosițele tale ce se lăsau alintate în fiecare noapte,
de seninătatea din privirea ta. Chiar dacă viața ți-a luat mult din ea, eu copilul
de azi tânjesc și urăsc distanțele care ne-au
despărțit.
Scumpa mea,
regret, că atunci când îmi erai alături n-am știut a înveșnici clipa-te
supăram. N-am știut atunci că tu, mămica
mea dragă, ești darul meu de sus, ești îngerul ce-mi alunga toate forțele
răului și mă - ncuraja la fapte mari. Acum regret că aveam zile în care melancolia
și tristețea îmi întunecau ființa, dar forța ta miraculoasă mă curăța de ele și
îmi cuprindea trupul firav spunându-mi
că nu sunt singur. Îmi pare rău nespus de
zilele în care te necăjeam. Te făcem să plângi. Dar să știi că atunci tot ce-mi
doream era să te strâng în brațe și să mă eliberez de nodul de lacrimi ce-mi
stăvilea sentimentele. Abia acum, când m-am pomenit singur înțeleg că darurile
materiale pe care le primesc de la tine periodic, nu mi te aduc înapoi nici pentru o clipă, pentru
că nu poartă nici măcar mirosul și nici căldura brațelor tale. Urăsc aceste
hârtii din cauza cărora acum ești
departe de mine. Le urăsc, pentru că ele au
împărțit lumea în bogați și săraci, în copii cu părinți și fără părinți.
Urăsc traiul în țara mea fără tine. Și totuși, sentimentul că te jertfești
pentu mine, îmi dă curajul să te aștept ca un bărbat, să îți răsplătesc
imensele clipe în care am fost fericiți.
Iartă-mi,
mămico, lacrimile, dar azi am avut o zi mai proastă la școală. Nu, nu am luat
note rele, ba din contra am luat un zece la limba română, doar că diriginta a anunțat pentru vineri ședință cu
părinții, iar eu știind că ești departe,
iar bunica se plânge de picioare, n-are cine veni la ședință.
Mămico, nu te
supăra pe mine, n-am intenționat în nici
un chip să te întristez, doar am vrut să știu că ești cu inima lângă mine
și poate această dorință a mea să te
ajute să vii acasă măcar de ziua mea.
Mămica mea, vreau să știi, atunci când te vei întoarce mă
vei găsi mult mai bărbat, pentru că depărtarea și lipsa ta m-a maturizat. Eu n-am mai plâns de mult, iar bunica îmi spune că
sunt sprijinul ei de nădejde și ajutorul ei la bătrânețe. Tot ea îmi spune că, greutățile
îl fac pe om mai puternic și mai cumpătat. Nu știu de-i așa sau altfel, un
lucru știu sigur, acum pot face lucruri pe care înainte lu le știam a face. Ard de nerăbdare să te bucuri și tu în rând cu
bunica, dar până atunci îți voi atașa câteva poze, ca să nu mă uiți și să vezi
cât de mare m-am făcut.
Am uitat să-ți mai spun, mămico, la desene animate nu
mă mai uit, că tare des te întristai din această cauză. De calculator mă mai folosesc, recunosc, doar
pentru că, acolo, te am pe tine. El e una dintre bucuriile mele, pentru care
zilnic mă întorc de la școală iute și încrezut că vom reuși să avem de toate. Că vom construi gardul, că vom schimba pavajul din ogradă, că vom pune geamuri
noi și că lumea ne va privi cu alți ochi.
De un lucru mi-e
frică însă, scumpa mea, că dorul de mine și de bunica să nu-ți ia din
seninătatea chipului și să nu te mai recunosc.
Vreau să te știu fericită și îți promit să-ți dăruiesc această fericire, numai vino acasă.
Te sărut pe
ochii tăi triști, dar imenși, mamă.
Cu dor, al tău fecior
sâmbătă, 7 noiembrie 2020
Zile însorite
sursă: google.com |
Ce grăbită trece clipa cu soare! Grăbită ca o zi de duminică și sprințară ca iepurașii de lumină veniți de acolo, din spatele curții îmbălsămate cu parfum de măr și glas de horă.
...Mi-e dor de
copilăria mea, de glasul aproape șoptit al mamei, de clopoțeii argintii din
vocea suratelor mele de joacă, dar și de ochii calzi și încă senini ai bunicăi. Mi-e tare dor de ea, de copilăria mea! Vreau
să mă prind în horă cu toate visele mele, cu toate trăirile și retrăirile. Să
alerg desculț prin iarba mustoasă și caldă, purtată de același zbor, zborul către lumină. Și pentru că e
prea mare vrerea, revin cu sufletul
tămăduit ACASĂ - acolo unde e siguranță, e statornicie, e dragoste. Aceste două
taine devin un Crez.
COPILĂRIA...
Copilăria e joc, e împăcare, e căldură e curcubeu ... e Soaareee!
E soarele ce umple
văile cu păpădiile devenite diademe pe
fruntea neîntinată a visului crescut cu nerăbdare și stâgăcie. E vraja în care
se prind doar cei care iubesc, care trăiesc. E o zeiță, ce se vrea purtată la
braț, dansată și lăsată să picteze fiecare zi în culorile curcubeului... Ei îi
lipsesc grijile, ea nu cunoaște durere, nu știe ce-i bine și rău. În schimb
adoră adierile mângâioase ale undelor de lumină.
Copilăria e o pasăre albă invizibilă, cu
aripi imense și grațioase, născută și dosită bine în sufletul oricărui om. Ea
își adună cuib din zâmbet, speranță din dor, din visare. Ea se vrea retrăită, se vrea renăscută și cel mai mult se vrea
iubită. E cea care strânge timpul într-o horă și-l lasă să danseze la nesfârșit
prin văzduh, în voia soarelui. Acest dans e un dar fără de preț și o perpetuă
binecuvântare pentru fiecare pereche de ochi.
...și totuși această
clipă...
Ziua în care n-am mai plâns
imagine: pinterest Era 4 dimineața, zi de sâmbătă când a urcat în microbusul ce avea s-o ducă pentru prima d...
-
...nu există loc mai sfânt și mai drag decât satul de unde vii, la fel cum nu există amintiri mai ...
-
imagine: pinterest.com E dimineață, curtea școlii e împânzită de larmă de copii. Toți se grăbesc să aju...