Seara zilei de ieri levita sub semnul zilei de luni. O lune cu de toate. Agitația unei noi săptămâni de muncă, adrenalina acumulată în weekend, sentimentul că n-am reușit să ma odihneasc destul mi-a făcut trezirea ciufută. Așa că după o lune ursuză trebuie să mă obișnuiesc și cu o zi de marți pe măsură.
Atunci când tăcerea îmi inundă sufletul, prefer să-i fac pe plac. O las să-și facă jocul. Ma prind supusă în mrejele ei și las tendoanele ei să mă învăluie. O fac conștient și cuminte. Pentru că tăcerea în zilele de luni și cele de marți e vindicatoare. E rugăciune în zile de miercuri și e gură de aer în cele de joi și vineri. Iar sâmbătă și duminica, tăcerea ia forma unui suspin, ce își materializează sensul devenind strigăt.
...și, totuși, tacerea ne oferă vindecarea cea de toate zilele. Ne oferă răgazul cu noi.
