Femeie - vioară; femeie - primăvară! E ziua ta, şi a câta oară, te îndemn să priveşti în sufletu-ți fertil din care curg stropi fini de viață şi dragoste nemărginită pentru fiecare bătaie de inimă a pruncilor născuți din ardere maternă. Tu eşti apă neînceputã, atunci când sânul tău picură stopi de viață. Eşti un Sisif împăcat cu soarta, pentru că de secole, o iai de la capăt, înălțând în juru-ți un templu, în care accesul este interzis cotropitorilor şi răufăcătorilor. Şi chiar, dacă, din întâmplare, cetatea ți-ar fi ín pericol, te înalți asemeni unui vulcan scoțind pe nări lave de flăcări şi fum. Asta eşti tu, Femeie, şi nimeni, şi nimic n-ar putea schimba soarta ta. Te ştiu milostivă şi empatică la durerea aproapelui, plângi din nimic, dar, la fel de uşor, poți face din firul de lacrimi sărbătoare. Eşti un avatar, un alchimist, capabil să schimbe peste noapte aurul în plumb, dar poți fi, ín acelaşi timp, şi melcul ce-şi poartă cu trudă şi răbdare, în spate, căsuța, dacă ar şti că o poate feri de un asediu.
Femeie, tu, dacă nu ai fi fost mamă, soră, bunică, soție, fiică, cu siguranță ai fi fost Dumnezeu, pentru cã un chip care să-ți semene, aici, pe pământ... doar în cer există. Aici printre muritori tu eşti nemurirea, nemărginirea şi tămăduirea.
Păstrează neîntinat numele tău de divinitate, protejând paradisul sufletului candid şi înfloritor, aşa cum o face Primăvara.
Te iubesc!
