El mi-a ținut sora în brațe cu o dragoste imensă de părinte. Și o mai ține și azi la fel de strâns la piept.
El mi-a fost scut în fața vărguței cu gâlceavă, ori de câteori simțea că se îndreaptă spre mine.
El om simplu, tipicul om muncit, a înțeles că-mi place cartea și a făcut tot posibilul ca să ajung la ea.
El mi-a cărat pe umerii lui firavi cele mai grele genți ale studenției mele. Iar când m-am făcut învățătoare știu că a fost cel mai mândru de pe ulița copilăriei mei. Eram prima învățătoare.
Tot El m-a purtat la altar. Toate cu el. Toate cu mămica.
Mai târziu și-a așteptat nepoții, copiii nostri, exact ca bunelul năzdrăvan din poveste.
Le-a cântat la chitara improvizată dintr-o mătură până s-au făcut mari. I-a lasat să-l călărească pe rând, toți cei șase nepoți. Pe toți i-a iubit la fel. Pe toți ne iubește și azi.
Are o inimă atât de bună, că ar încăpea un sat în ea. Știu asta toți cei care i-au fost aproape cu adevărat.
Astăzi se bucură când îi trecem pragul și se întristează când "copiii oamenilor vin mai des acasă decât ai lui".
Acesta e el, tatăl meu. Chiar dacă sunt unica din gura căruia nu a auzit acest cuvânt, știe că mă gândesc la el ca la cel mai veritabil tată.
Azi, de ziua lui, las acest gând aici, ca să îmi amintesc an de an cât de bogați am fost și suntem avându-l în viața noastră și al mămicăi noastre.
Și, da, acum știu. Dacă aș scrie vreodată o carte, locul lui ar fi unul de cinste acolo. Fără îndoială.
La mulți ani, bunele! Să ne prindă cei 101 de ani(așa ai promis) ai tăi pe toți sănătoși și înțelepți!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu